Conectează-te cu noi

Eveniment

Polițiști din Dej, loviți de un bărbat recalcitrant. Individul aflat sub influența alcoolului, încătușat

Publicat acum

pe

Azi, 29 iunie, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Dej, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis de Judecătoria Dej, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

În fapt, în data de 28 iunie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au fost sesizați, prin apel, de către mama bărbatului, cu privire la faptul că acesta provoca scandal la domiciliu.

La fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul manifesta un comportament agresiv, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. La intervenția echipajului, acesta a devenit recalcitrant, adresând injurii și amenințări cu acte de violență polițiștilor.

Întrucât comportamentul său prezenta un pericol, polițiștii au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia. Pe timpul conducerii acestuia către autospeciala de poliție, bărbatul a devenit agitat și a continuat să adreseze injurii și amenințări polițiștilor, lovindu-l cu capul în zona feței pe unul dintre polițiști și cu piciorul pe celălalt polițist.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul unității de poliție, iar ulterior a fost internată nevoluntar într-o unitate medicală de specialitate.

În cursul zilei de 29 iunie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER