Administraţie
Investiții în Dej, în 2016: Infrastructură supraterană și subterană (I)
Publicat acum
9 anipe
Bugetul municipiului Dej pentru anul 2016 a fost aprobat. Pentru acest an aproximativ 21 milioane lei vor fi folosiţi pentru a continua sau demara investiţii noi, în toate zonele municipiului şi pe toate liniile de dezvoltare.
În Dej, la fel ca anii precedenţi, una din priorităţi este infrastructura supraterană şi subterană, prin proiecte de modernizare străzi, reţele de apă şi canalizare.
INFRASTRUCTURĂ SUPRATERANĂ
- Finalizarea unuia din cele mai mari proiecte de modernizare străzi din Transilvania, cu o valoare de proiectare de 75 milioane lei( 17 milioane euro) şi o valoare adjudecată în urma licitaţiei de 63 milioane lei( 14 milioane euro). Proiectul a demarat în toamna anului 2014 şi presupune modernizarea a 23 de străzi din municipiu, pe o lungime de 26 km: Nicolae Titulescu, Șomcutului, Înfrățirii, Varga Katalin, Valea Codorului, Valea Jichişului, Simion Bărnuţiu, B. P. Haşdeu, Teilor, Ciceului, Solidarității, Veseliei, Petru Maior, Iosef Attila, Liviu Rebreanu, N. Stănescu, Traian, Gh.Bariţiu, Ion Creangă, Griviţei, I.L.Caragiale, Nicolae Iorga, Pinticului. Toate cele 23 de străzi au fost asfaltate, au fost amenajate trotuare, accese la proprietăţi, iar până la sfârşitul lunii mai se va interveni pentru ultimele retuşuri.
- Un alt proiect important de infrastructură vizează modernizarea a 25 străzi pe o lungime de 6,5 km, proiect în valoare de 11 milioane lei din care 70% reprezintă suma nerambursabilă primită de la Ministerul Dezvoltării iar 30% din bugetul local. În toamna anului 2015 au fost începute modernizările pe străzile: Crişan, Gutinului , Mioriţei, Aurel Vlaicu, Piaţa Lupeni, iar în acest an se va continua cu străzile: Mihai Eminescu, Petru Rareş, Cloşca, Vlad Ţepeş, Nichita Stănescu, Pintea Viteazu, Al. Ioan Cuza, Călugăreni, Toamnei, Ciprian Porumbescu, Izlaz, Prieteniei, Tineretului, Podgoreni, Unirii( accesul spre cimitirul din Dealul Florilor). Investiţia se doreşte a fi finalizată în vara acestui an şi presupune lucrări de pozare a conductelor de canalizare pluvială, refacerea carosabilului şi amenajarea de trotuare cu borduri.
- Tot în acest an va demara un nou proiect de reabilitare străzi, care acum este în faza de proiectare fiind aprobată finanţarea lui. În acest proiect sunt cuprinse străzile secundare, aflate în legătură cu cele din proiectul european: Prunilor, Castanilor, Brazilor, Siret, Tatra, Gheorghe Lazăr precum şi străzile Rozelor şi Dumbrava Roşie.
După faza de proiectare va avea loc licitaţia astfel încât lucrările vor fi demarate în luna iunie şi finalizate în acest an.
- Modernizarea străzilor este prevăzută şi în Ocna Dej printr-o investiţie care este acum în faza de proiectare şi vizează străzi pe care anterior se realizează reţeaua de canalizare: Porumbeilor, Salbelor, Veveriței, Turturelelor, Fazanilor, Rândunicii, Mierlei, Graurilor, Vânătorilor, Ciocârliei, Pajiștei, Pomilor, Smârdan,Gorunului, Busuiocului, Laurilor şi Iederei precum şi Căprioarei şi B.N. Antal. Licitaţia pentru modernizarea străzilor va avea loc la mijlocul acestui an, iar lucrările vor demara anul viitor.
- Continuarea proiectului de reparaţii străzi, prin turnarea de şlam bituminos pe străzile: Eroilor, Dragoş Vodă, Plevnei, Brânduşei, Tomis, I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Ştefan cel Mare, Corbului. În anul 2015 astfel de lucrări au fost realizate pe străzile : Dobrogeanu Gherea, Unirii, Vidin, Ștefan Cicio Pop și Horea.
- Construirea a trei poduri cu scopul creşterii accesibilităţii locuitorilor la intrarea pe strada Slatinei( Cartierul Tineretului), strada Mixandrelor( accesul la şcoala şi grădiniţa din Ocna Dej) şi strada Zmeurei( Ocna Dej).
- Reamenajarea centrului municipiului prin refacerea părţii carosabile şi amenajarea trotuarelor.
INFRASTRUCTURĂ SUBTERANĂ
- Continuarea proiectului de „ Extindere și reabilitare rețele de apă și canalizare” accesat prin Axa POS Mediu 1, în cadrul căruia este prevăzută
– alimentarea cu apă pe strada Șomcutului, Liviu Rebreanu, Albinei, Dealul Viilor, Dealul Perlelor- lucrări finalizate
– rețeaua de canalizare menajeră pe 23 de străzi. În 2015 au fost executate în mare parte lucrările pe străzile Șomcutului, Valea Jichișului, Liviu Rebreanu, Nicolae Titulescu, Valea Codorului, Nichita Stănescu, Pinticului, urmând ca în prima parte a acestui an, să înceapă lucrările pe străzile Porumbeilor, Salbelor, Veveriței, Turturelelor, Fazanilor, Rândunicii, Mierlei, Graurilor, Vânătorilor, Ciocârliei, Căprioarei, Pajiștei, Pomilor, Smârdan, B.N. Antal .
- Pregătirea unui nou proiect de „ Extindere și reabilitare rețele de apă și canalizare” prin Axa POS Mediu 2 în care sunt cuprinse străzile din municipiu în care nu există apă şi canalizare, zonele vizate pentru extinderea reţelei de canalizare fiind strada Bistriţei, zona Combinatului, Triaj, zona Sascut din Ocna Dej, străzile adiacente străzilor principale din Viile Dejului, pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare străzile secundare din Şomcutul Mic, precum şi alimentarea cu apă a localităţii Pintic.
- Continuarea investiției „Rețele electrice, telefonice, iluminat public, tv- cablu și rețele transmitere date speciale( fibră optică) în subteran” pe strada Petru Rareş şi zona centrală a oraşului.
”Sunt investiţii mari la care ţin foarte mult şi vreau să fie realizate pentru a continua dezvoltarea municipiului nostru în această direcţie. Investiţiile în infrastructură sunt completate de investiţii în sănătate, învăţământ, sport, cultură, turism, locuri de joaca si spaţii verzi, fiecare reprezentând o prioritate şi având sume alocate pentru a putea fi materializate.
Informaţii concrete despre investiţiile care se realizează în fiecare domeniu în municipiul nostru, de care vom beneficia noi toţi, vor fi făcute cunoscute în următoarea perioadă”, anunță primarul municipiului Dej, Morar Costan.