Social-Cultură
O școală din Dej începe noul an școlar fără AUTORIZAȚIE SANITARĂ
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișO școală din municipiul Dej nu a putut primi autorizație sanitară de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică Cluj (DSP).
Colegiul Prefectural al judeţului Cluj s-a reunit în şedinţă ordinară joi, 25 august, cu începere de la ora 10:00, în Sala Mare a Palatului Administrativ din Cluj-Napoca. În cadrul acestei ședințe, reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi cei ai Direcţiilor de Sănătate Publică, respectiv Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au prezentat stadiul pregătirii unităţilor din învăţământul preuniversitar pentru începerea anului şcolar 2016-2017.
Aproape 16 la sută dintre unitățile școlare nu au reușit să obțină autorizații sanitare. Cauzele cele mai frecvente pentru care unitățile școlare nu au reușit să obțină aceste autorizații sunt: grupuri sanitare necorespunzătoare, lipsa apei curente, lipsa apei potabile sau clădiri degradate.
Potrivit DSP Cluj, în județ există 671 obiective de învăţămînt preuniversitar de stat. Dintre acestea, 565 au primit autorizaţie sanitară, în timp ce 106 de obiective rămân fără autorizaţie sanitară la început de an școlar.
Printre unitățile de învățământ care nu au primit autorizație sanitară se numără și Liceul Tehnologic „Someş” Dej. Se pare că principala cauză pentru care instituția de învățământ din municipiu nu a primit autorizație sanitară de funcționare este din cauza degradării avansate a corpului clădirii, dar și a atelierelor acestei unități.
FOTO – Arhivă