Eveniment
Bărbat din Dej, reținut de polițiști pentru mai multe furturi din garaje
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, o persoană bănuită de comiterea mai multor furturi din garaje. Ulterior acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
În fapt, la data de 10 octombrie, pe timpul nopţii, cel în cauză, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Dej, ar fi pătruns într-un garaj din localitate de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 2.000 lei.
Din verificările efectuate rezultă că, în perioada august – octombrie, bărbatul ar fi pătruns prin efracţie în alte patru garaje din municipiul Dej, sustrăgând bunuri în valoare de peste 8.000 de lei.
Ieri, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.
La data de 10 noiembrie, magistraţii au emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
FOTO – Arhivă