Social-Cultură
Românii de pretutindeni sărbătoresc astăzi Ziua Națională a României
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișLa data de 1 Decembrie 1918 Adunarea Naţională de la Alba-Iulia, formată din 1.228 de delegaţi, susţinuţi de peste 100.000 de oameni din tot Banatul şi Transilvania, adunaţi la eveniment, au adoptat o Rezoluţie care a stabilit unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România.
Românii din Basarabia şi Bucovina se uniseră deja cu România, în acelaşi an, pe 27 martie, respectiv în 15 noiembrie.
Marea Unire a fost realizată şi în contextul sfârşitului Primului Războli Mondial, al mişcării de eliberare a popoarelor şi a propagării principiilor naţionalităţilor în Europa.
Legea Unirii a fost ratificată printr-un decret din 11 decembrie 1918 de regele Ferdinand I şi votată în unanimitate în şedinţa din 29 decembrie de Camera Deputaţilor.
Ziua de 1 Decembrie ca Ziua Națională a României este stabilită de Constituţia din 2003, fiind adoptată anterior, prin Legea 10 dîn 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990.
Ziua Națională a României s-a sărbătorit inițial între anii 1866-1947 pe data de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august.
Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și ca sărbătoare publică în România.
Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.
Alegerea zilei de 1 decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc pe data de 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.
Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci al opoziției anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli. Petre Roman, primul ministru de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.
FOTO – Arhivă