Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Trei clujeni trimiși în judecată în dosarul „Caritas unguresc”. Prejudiciul depășește 250.000 de lei

Publicat acum

pe

Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au definitivat cercetările în dosarul penal privind cinci persoane (patru bărbați și o femeie — trei din județul Cluj, unul din Sălaj, iar ultimul din Harghita), bănuite de comiterea, în diferite forme de participație, a mai multor infracțiuni de natură economică, respectiv camăta, delapidare și înșelăciune, precum și desfășurarea, fără drept, de activități dintre cele prevăzute la art. 5, alin. (1), din O.U.G. nr. 99/ 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului (‘ atragere si/ sau gestionare de sume de bani provenite de la contribuțiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective și acordării de credite’)

Din cercetări a rezultat că persoanele în cauză ar fi înșelat mai multe persoane, pe raza județului Prahova și a județelor învecinate, prin modul de operare ‘caritas unguresc’, respectiv promițând acordarea unor finanțări, prin intermediul unei societăți care nu îndeplinea condițiile legale pentru a derula activități specifice instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare.

Aceștia ar fi amăgit persoanele vătămate pentru a le determina să achite mai multe rate, reprezentând un aport social necesar în vederea constituirii fondului din care li se spunea că urmează a fi onorate cererile de împrumut. În momentul în care acestea realizau că au fost înșelate și nu mai achitau contribuțiile lunare pe timp de trei luni, erau suspendați sau excluși din societate, uneori fără a le fi restituit aportul social plătit, în funcție de insistența fiecărei persoane vătămate.

De asemenea, a mai rezultat faptul că persoanele în cauză ar fi reușit să inducă în eroare 264 părți vătămate, cauzând un prejudiciu total de peste 250.000 lei.

În cadrul cercetărilor a fost dispusă măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și asupra sumei de 36.000 lei, dar și măsura popririi conturilor bancare ale acestora și ale societăților implicate în activitatea infracțională.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu propunere de emitere a rechizitoriului și sesizare a instanței competente a soluționa cauza.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER