Naţional
Funcționarii APIA, instruiți înainte de debutul campaniei de primire a cererilor unice de plată

Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișAgenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a organizat, în perioada 12 -18 februarie 2017, un stagiu de instruire privind Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017 la care au participat funcționari publici cu atribuții în primirea și verificarea cererilor de plată.
Programul de formare profesională a fost organizat prin împărțirea centrelor județene în 3 serii a câte 2 zile fiecare serie, fiind transmis în sistem de videoconferință, și a prilejuit, totodată, discutarea principalelor direcții de acțiune, a strategiei instituționale și a obiectivelor majore ale APIA pentru anul 2017, așa cum au fost stabilite prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 18 din 03.02.2017, dar și a dificultăților întâmpinate în desfășurarea activității la nivel central și local.
De asemenea, stagiul de instruire a beneficiat de prezența extraordinară a domnului Petre DAEA, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a prezidat ședința de închidere din data de 18.02.2017. Pe această cale, domnul ministru a ținut să sublinieze importanța instruirii din perspectiva înțelegerii și aplicării unitare, la nivel național, a cadrului normativ referitor la campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017, precum și importanța armonizării acestuia cu specificitățile agriculturii și nevoile fermierilor.
Totodată domnul ministru a pus accent pe necesitatea întăririi legăturii între Centrele județene ale APIA și fermieri în ceea ce privește informarea cu celeritate a acestora, respectiv transmiterea invitațiilor și realizarea unei programării clare și eficiente a fermierilor, în vederea accelerării procesului de depunere/primire a cererilor în intervalul în care nu se aplică penalități, respectiv 1 martie — 15 mai 2017.
În încheiere, domnul ministru Petre DAEA a salutat eforturile depuse de întreg personalul APIA, în realizarea, în mod corect și la timp, a plăților către fermieri, precum și în finalizarea cu succes a campaniei de controale pe teren derulate recent de APIA și a asigurat conducerea APIA de tot sprijinul său și al conducerii ministerului în realizarea obiectivelor asumate.
Citește și:
PERCHEZIȚII în Glod. Amenințări cu moartea, cuțite și alte obiecte contondente, în ”dotare”
Viceprimarii din Bobâlna, Jichișu de Jos și Recea Cristur își vor păstra posturile
Bani din suferința altora. Le promitea victimelor că reface mormintele celor dragi, apoi se făcea nevăzut. Dosarul, la Judecătoria Dej