Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Șezătoare tradițională în Chiuiești! Nu a lipsit buna dispoziție – FOTO

Publicat acum

pe

Centrul de zi pentru vârstnici din satul Măgoaja, comuna Chiuiești, în colaborare cu Centrul de Informare Turistică Chiuiești, a organizat o sezătoare tradițională.

În cadrul acestui eveniment, condus de asistentul social practicant Manuela Raluca Albu, au fost prezente beneficiarele Centrului de zi, unele dintre ele îmbracate în port popular, iar încăperea a fost frumos amenajată, ducând spectatorii în atmosfera șezătorilor de demult.

Vârstnicele prezente au tors, au cusut, au croșetat și au confecționat brâie și zgărduțe. Alături de aceste doamne au fost prezente și eleve de la Școala Gimnazială Chiuiești dornice să învețe secretele lucrului de mână.

Pentru că se apropie postul, vârstnicele s-au hotarât să cânte o priceasna, iar la final fiecare dintre ele au transmis cate un mesaj celor dragi. Activitatea s-a dovedit a fi o reușită, locuitoarele Centrului de zi din Măgoaja s-au simțit foarte bine, iar pe viitor doresc să mai participe la astfel de activități.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER