Social-Cultură
EXCLUSIV. ”De mic învăț să mă feresc de rele”, proiect derulat de polițiști la grădinițele din Dej – FOTO/VIDEO
Publicat acum
10 anipe
Sute de preșcolari de la patru grădiniţe din Dej au învăţat astăzi de la poliţişti despre importanţa folosirii centurii de siguranţă sau a căştii de protecţie în cazul bicicliştilor.
În ultima zi din săptămâna ”Școala Altfel”, preşcolarii de la grădiniţele „Piticot”, „Arlechino”, „Lumea Piticilor” și „Paradisul Piticilor” din Dej au avut parte astăzi de vizita unor specialişti din cadrul IPJ Cluj. Întâlnirea a făcut parte din cadrul unui proiect de educaţie rutieră în care sunt implicate numeroase grădiniţe din judeţul Cluj.
Reprezentanţii IPJ Cluj, subcomisar Angela Neag – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și agent șef Traian Morar – din cadrul aceluiași birou, i-au învățat pe micuți regulile circulaţiei rutiere. În acest sens, copilașii au aflat care sunt cele mai frecvente cauze ale producerii accidentelor, dar şi care sunt urmările lor.
Totodată, preșcolarii au fost informaţi despre cum să evite accidentele şi cum să se asigure atunci când traversează strada. Protecţia, în cazul bicicliştilor, a fost un alt subiect abordat de către oamenii legii.
”În cadrul evenimentului <<Școala Altfel>>, polițiștii clujeni au desfășurat pe parcursul întregii săptămâni o serie de activități în școli și grădinițe. Legat de activitățile care se desfășoară astăzi în Dej, ele fac parte din proiectul educațional <<De mic învăț să mă feresc de rele>>, este la a treia ediție și s-a bucurat de un real succes până acum. Mesajul principal pe care l-am transmis copiilor este că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța lor. Mesajul de bază este că polițiștii sunt prietenii copiilor”, a declarat pentru Dej24.ro subcomisar Angela Neag – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Cluj.
Pentru a „răsplăti” informațiile primite de la oamenii legii, preșcolarii le-au cântat și le-au mulțumit pentru vizită.
Click AICI pentru a vedea o GALERIE FOTO de la eveniment pe pagina de facebook Dej24.ro.