Social-Cultură
Tehnici şi metode de soluţionare a conflictelor, prezentate elevilor de la Şcoala Gimnazială Chiuieşti – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișÎn prima zi din săptămâna „Şcoala altfel”, Şcoala Gimnazială Chiuiești i-a avut ca oaspeţi pe profesorii Pop Adrian Grigore şi Sandu Constantin Ciprian, de la Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.
Aceștia, care sunt şi mediatori la Institutul Transilvan de Mediere, au organizat activităţi interactive cu elevii pe tema unor tehnici şi metode de soluţionare eficientă a conflictelor: jocuri de rol, prezentarea paşilor în soluţionarea conflictelor, discuţii libere sau dezbateri.
Cei mai activi elevi au primit diploma de „Mediator onorific”. Chestionarele completate la sfârşitul activităţilor au evidenţiat eficienţa demersului celor doi specialişti precum şi satisfacţia elevilor în urma participării la asemenea activităţi atractive, antrenante, foarte bine organizate şi desfăşurate, de maximă eficienţă.
„Adresăm mulţumiri domnilor profesori Pop Adrian Grigore şi Sandu Constantin Ciprian pentru bunăvoinţa cu care au răspuns invitaţiei şcolii de a realiza această acţiune împreună cu elevii Şcolii Gimnaziale Chiuiești”, precizează reprezentanții instituției de învățământ.
La această activitate a luat parte și directoarea Şcolii Gimnaziale Chiuieşti, prof. Georgiu Crina-Ioana.