Sport
Ciprian Deac este dorit și de DINAMO. Mutu: ”Ne interesează, ne-ar aduce un plus de valoare”
Publicat acum
8 anipe
După FCSB, a venit rândul formației Dinamo București să își exprime interesul pentru transferul fotbalistului dejean Ciprian Deac.
Adrian Mutu, managerul echipei Dinamo București l-ar vrea pe Ciprian Deac la Dinamo. Oficialul ”câinilor roșii” a declarat la emisiunea ”Fotbal Club”, de pe Digi Sport, că mijlocaşul dejean al lui CFR Cluj este una dintre principalele ţinte ale campanii de achiziţii din vară a grupării din Ştefan cel Mare.
„Deac e un jucător foarte bun, îl cunosc bine şi pot spune că ne interesează. El este un jucător bun, foarte serios, iar unul ca el la Dinamo ne-ar aduce un plus de valoare important”, a explicat Adrian Mutu.
Pe fir pentru transferul fotbalistului de 31 de ani mai este și FCSB. Gigi Becali și-a exprimat deja dorința de a-l transfera la clubul său, însă discuțiile au intrat în impas pentru moment.
Vă reamintim, Ciprian Deac a revenit în iarnă la CFR Cluj, după un an şi jumătate petrecut în Kazahstan, la Aktobe şi Tobol. Dejeanul a reușit cinci goluri în 13 meciuri pentru feroviari în această stagiune.
700.000 € e cota de piață a lui Deac, potrivit site-ului transfermarkt.de.