Social-Cultură
Caravana SMURD ajunge vineri și la Dej!
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișCaravana SMURD va fi prezentă în Piața Bobâlna din municipiul Dej, vineri, 19 mai, în intervalul orar 09.00-17.00.
Centrul mobil de instruire este construit pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, necesare instruirii eficiente a cursanților în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.
Cursurile de instruire medicală se adresează atât populației, cât și profesioniștilor din cadrul sistemului de urgență și sunt susținute de formatori specializați, angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Modulul de instruire cuprinde prezentarea dezastrelor naturale care pot afecta România: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc., precum și a măsurilor prin care populația se poate pregăti pentru a le face față. Sunt prezentate filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar cursul conține și o parte practică interactivă, în care un paramedic SMURD demonstrează măsurile de prim-ajutor și modul în care este stins un incendiu.
Caravana va fi amplasată în Piața Bobâlna și, în intervalul 09.00-17.00, se vor organiza prezentări şi cursuri de instruire a populaţiei, pentru a fi pregatită în cazul producerii unor dezastre.