Eveniment
Ca-n vestul sălbatic! Bărbat depistat cu două săbii asupra sa la Zilele Municipiului Dej – FOTO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin Cociș
Duminică, 23 iulie, în timpul asigurării măsurilor de ordine publică prilejuite de Zilele Municipiului Dej, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj au identificat, în zona Parcului Mic din oraș, un bărbat care avea asupra sa două săbii, având dimensiunea lamei de aproximativ 40 cm, respectiv 56,5 cm.
Jandarmii dejeni au întocmit procesul verbal de sesizare, conform Codului de Procedură Penală, iar bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Dej în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale.
În conformitate cu art. 372 din Codul Penal, „fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun, a cuţitului, pumnalului, boxului sau a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, se precizează într-o informare a Inspectoratului de Jandarmi Județan Cluj.
Citește și:

Femeie arestată la Dej. A profitat de naivitatea unui bătrânel și l-a lăsat fără o sumă importantă de bani

Bărbat căzut de pe o schelă, la ieșire din Reteag. Va fi preluat de elicopterul SMURD

Trei scandalagii care au semănat frică, arestați de către polițiștii din Gherla. Cum au încercat să scape victimele












