Administraţie
Primăria Dej, finanțare nerambursabilă pentru sport
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișPrimăria Municipiului Dej organizează selecție publică de proiecte pentru acordarea de finanțare nerambursabilă asociațiilor sau fundațiilor fără scop patrimonial, cu sediul în municipiul Dej, care desfășoară activități în domeniul sportului.
Programele sportive pentru care se acordă finanțare:
- “Dezvoltarea sportului pentru toți;”
- “Dezvoltarea activităților de educație fizică în școli (program cu caracter permanent)”;
- ”Susținerea și promovarea sportului de performanță”
- ”Dezvoltarea bazei materiale de agrement sportiv”;
Termenul de depunere a documentației în vederea solicitării finanțării este 28 august – 11 septembrie 2017, la Registratura Primăriei Municipiului Dej, Strada 1 Mai Nr. 2.
Cuantumul total al finanțării este în sumă de 6.000 lei și se desfășoară pe tot anul bugetar 2017, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Dej Nr. 83, privind rectificarea bugetului municipal.
Criteriile și condițiile de acces la fondurile publice sunt prevăzute în Legea Nr. 350/2006 coroborată cu Ordinul Președintelui Agenției Naționale pentru Sport Nr. 130/2006;
Legea educației fizice și sportului Nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului Nr. 884/2001 privind aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului Nr. 69/2000.
Pentru programul „Sportul pentru toți” selecția publică de proiecte este organizată în baza prevederilor Legii Nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general și Legii Nr. 69/2000, legea educației fizice și sportului, pentru finanțarea nerambursabilă a unor proiecte din cadrul programului sportiv de utilitate publică „Sportul pentru toți”, proiecte înaintate de către structuri sportive fără scop patrimonial din Municipiul Dej, pentru anul 2017.
Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect este pusa la dispoziția solicitanților este pe site-ul www.primariadej.ro, secțiunea Informații publice.