Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Mai multe străzi din Dej, Cuzdrioara și Mănășturel au rămas fără gaze!

Publicat acum

pe

La solicitarea Transgaz, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 13 septembrie, în localităţile Dej (parțial), Cuzdrioara și Mănășturel.

Delgaz Grid va sista serviciul de distribuţie a gazelor naturale miercuri, 13 septembrie, începând cu ora 08.00, în municipiul Dej (str. Bistriței, str. Uriului, str. Ceferiștilor, str. Triajului) și localitățile Cuzdrioara și Mănășturel la solicitarea companiei Transgaz, care va efectua lucrări specifice de modernizare la sistemul de transport al gazelor naturale.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:

  • 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
  • 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER