Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Bobâlna – FOTO

Publicat acum

pe

Ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci este un moment special în viața credincioșilor Parohiei Ortodoxe Bobâlna. În fiecare an, la data de 14 septembrie, credincioșii din comuna Bobâlna se adună lângă Sfânta Cruce înălțată pe dealul din Bobâlna, unde se săvârșește Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți.

Anul acesta, praznicul a fost cu atât mai important cu cât această cruce a fost restaurată.

Slujba de binecuvântare a lucrărilor realizate și slujba religioasă au fost săvârșite de către un sobor de preoți, având în frunte pe preacuviosul părinte Benedict Vesa, secretar eparhial. Preacuviosul părinte profesor, la momentul potrivit, a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură despre Taina Crucii și asumarea acesteia, felicitând la final pe toți cei care au dus mai departe această frumoasă tradiție locală.

La final, părintele paroh Marius Abrudan a mulțumit preacuviosului părinte Benedict pentru împreuna slujire și pentru faptul că a revenit în mijlocul credincioșilor din Bobâlna.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER