Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Firea vrea să-i ofere titlul de cetăţean de onoare al Capitalei lui Tiberiu Uşeriu. Maratonistul: Nu mă voi prezenta

Publicat acum

pe

Potrivit unui proiect propus de Gabriela Firea, Tiberiu Uşeriu ar urma să fie cetăţean de onoare al Capitalei, unul dintre motive fiind că este un exemplu de reabilitare pentru alţii. Maratonistul spune că îşi doreşte să-i inspire pe cei care vor să-şi depăşească limitele în slujba binelui, nu pentru reabilitare, scrie Mediafax.

Am aflat că unul dintre motive ar fi că exemplul meu este „despre cum să-i reabilitezi pe alţii”. Nu m-aş fi gândit niciodată că pe umerii unui bărgăoan ar ajunge să atârne vreodată o asemenea responsabilitate. Eu îmi doresc ca exemplul meu să-i inspire pe cei care doresc să-şi depăşească limitele, întotdeauna în slujba binelui, nu pentru „a-i reabilita pe alţii”. Dacă în Consiliul General se va vota acordarea acestui titlu, nu îl voi refuza, din respect pentru toţi bucureştenii, dar nu mă voi prezenta la ceremonia de decernare şi nici la alte festivităţi. Le mulţumesc celor care s-au gândit să-mi acorde această distincţie şi tuturor celor care cu gândurile lor bune m-au susţinut în timpul ultimei competiţii”, a scris Tiberiu Uşeriu pe Facebook.

Reacţia a venit după ce primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a propus acordarea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei, urmând ca decizia să se ia de consilierii generali în şedinţa de miercuri.

În expunerea de motive a proiectului se precizează că „bistriţeanul de 42 de ani este singurul est-european care a reuşit să termine ultramaratonul de 563 kilometri de la Cercul Polar, al treilea an consecutiv şi un militant activ pentru protejarea mediului din România„.

Marcat de cei 9 ani petrecuţi la închisoare pentru infracţiuni extrem de grave (..) bistriţeanul a stârnit admiraţia României şi a lumii întregi în 2016 când a reuşit o performanţă sportivă remarcabilă. (…) Transformarea incredibilă a unei conştiinţe – de la un infractor la un învingător al unei curse considerate ca fiind cel mai greu ultramaraton din lume – a creat un exemplu apreciat şi promovat de toată presa românească şi internaţională. Performanţa nu e doar pentru reabilitarea lui Tiberiu Uşeriu. Această performanţă este despre cum să-i reabilitezi pe alţii prin exemplul lui Tiberiu Uşeriu„, se precizează în expunerea de motive a PMB.

Maratonistul Tibi Uşeriu a reuşit, pentru a treia oară consecutiv, să treacă primul linia de sosire a celui mai greu maraton din lume – 6633 Arctic Ultra şi să fluture steagul României, fiind singurul român care a reuşit să termine cursa de 618 de kilometri. Tibi Uşeriu a parcurs pe jos cei 618 de kilometri ai competiţiei şi a fluturat steagul României trecând linia de finish.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER