Sport
VOLEI – Unirea se întoarce la Dej cu două puncte după 3-2 cu ”U” Cluj
Publicat acum
7 anipe
Echipa de volei Unirea Dej s-a impus cu 3-2, ieri, pe terenul formației Universitatea Cluj și a adăugat încă două puncte în clasament.
Meciul de la Cluj a contat pentru etapa a 28-a a Diviziei A1 la volei masculin (în turneul locurilor 7-12). Clujenii și-au adjudecat primul set cu 25-21, însă elevii antrenați de Marius Dascălu și Tibi Szilagyi au reușit să îl obțină pe al doilea, scor 25-18. Gazdele au trecut din nou în avantaj pe tabelă (25-23), numai că și de această dată uniriștii au revenit spectaculos (25-22) și au trimis meciul în decisiv. În setul cu numărul cinci, dejenii au controlat jocul și s-au impus cu 15-11, câștigând meciul cu 3-2 și obținând două puncte din această confruntare.
Celelalte rezultate înregistrate în turneul locurilor 7-12, în etapa a 28-a:
CSȘ 2 CNE UKRO Baia Mare – Știința Explorări Baia Mare 0:3 (12:25, 19:25, 24:26) – meci jucat în devans
Universitatea Cluj – Unirea Dej 2:3 (25:21, 18:25, 25:23, 22:25, 11:15)
CSU Universitatea de Vest Timișoara – Dinamo București 0:3 (8:25, 22:25, 21:25)
Clasamentul turneului 7-12:
7. Unirea Dej 48p/30j
8. Dinamo București 46p/29j
9. Știința Explorări Baia Mare 42p/28j
10. Universitatea Cluj 24p/29j
11. CSU Universitatea de Vest Timișoara 9p/30j
12. CSȘ 2 CNE Baia Mare 7p/32j