Administraţie
Dej | Câinii cu stăpân, STERILIZAȚI GRATUIT. Află DISCUȚIILE de pe marginea subiectului – VIDEO
Publicat acum
6 anipe
Consilierii locali din Dej au aprobat azi, în cadrul ședinței ordinare pe luna mai, un proiect de hotărâre privind sterilizarea gratuită a câinilor cu stăpân.
”Am inițiat acest proiect de hotărâre deoarece există necesitatea reducerii numărului de câini fără stăpân din municipiul Dej, iar pentru a ajunge la această finalitate trebuie – printre alte măsuri pe care vi le-am propus anterior – și această măsură, respectiv sterilizarea câinilor de rasă comună, acest lucru având ca efect în timp reducerea numărului câinilor fără stăpân. Se știe că, în general, cei care au câini – din diferite motive, poate chiar și financiare – refuză să își ducă acești câini metiși sau de rasă comună la sterilizat pentru că, costa: cam 100 de lei pentru femelă și 60 de lei pentru mascul și de aceea ne-am gândit să venim în întâmpinarea lor și să facem campanii de sterilizare a câinilor cu stăpân”, a explicat viceprimarul Teodora Muncelean, în expunerea proiectului de hotărâre privind aprobarea subvenționării totale a sterilizării câinilor cu stăpân ce aparțin rasei comune sau a metișilor aflați pe raza Municipiului Dej.
După felicitările adresate executivului de către Laura Boian, Aurelian Mureșan a propus ”să încercăm – sigur, echilibrat, nu în mod exagerat – să obligăm proprietarii de câini fără pedigree și care sunt obligați să îi sterilizeze, nu cu amenzi uriașe, ci printr-un avertisment în prima fază și apoi să concepem, pe viitor, o sancțiune în bani, ca să aibă finalitate acest proiect”. Liberalul se teme că, în ciuda gratuității, nu mulți stăpâni de câini își vor steriliza patrupedele.
Traian Mureșan a avut nelămuriri privind medicii care vor face sterilizările și a cerut explicații, iar Marius Butuza a întrebat dacă suma de 50.000 de lei – alocată sterilizărilor – este prinsă în bugetul pe anul 2018 (răspunsul afirmativ a venit de la viceprimar) și a atras atenția asupra câinilor fără stăpân care își fac veacul în diferite sensuri giratorii.
În final, după ce Butuza a deschis subiectul, primarul Morar Costan s-a pronunțat și el asupra problemei câinilor fără stăpân, mărturisind că ”este o problemă sensibilă (…) noi am încercat tot timpul să găsim un echilibru între limitele legii și colaborarea foarte bună sau bună cu cei care sunt reprezentanți ai asociațiilor de protecție a animalelor…”.
Proiectul a trecut cu 13 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă” și o abținere (al 18-lea consilier nu a votat).
Toate discuțiile despre acest subiect în MATERIALUL VIDEO de mai jos.