Social-Cultură
O parohie de lângă Dej a rămas fără preot! Părintele Vasile Căprar a trecut la cele veșnice
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișZiua de 31 mai 2018 a însemnat trecerea la cele sfinte a părintelui Vasile Căprar, care a păstorit Parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej, timp de aproape 40 de ani, de la hirotonia sa ca preot și până la plecarea la ceruri.
Părintele Vasile s-a născut la data de 29 iunie 1950 în Câțcău din familia Căprar Gavril și Ana. A urmat Școala Generală din Câțcău, Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Dejși Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Sibiu.
S-a căsătorit pe 29 aprilie 1979 cu Emilia Purdea din Valea Gârbăului. Dumnezeu a binecuvântat familia părintelui cu doi copii – Vasile Cosmin și Dacian. A fost hirotonit în 3-5 noiembrie 1979, în Cluj-Napoca și Beclean, de Arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Slujba de înmormântare va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți, duminică, 3 iunie 2018, începând cu ora 14:30, la biserica parohială din Sălișca.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!