Conectează-te cu noi

Administraţie

Contre pe banii județului! PNL și UDMR au luat grosul. Municipiul Dej a luat mai puțini bani decât unele comune UDMR

Publicat acum

pe

Orașele PNL și comunele UDMR și-au încasat sumele din impozitul pe venit ce revin unităților administrativ teritoriale (UAT) din județ, scrie ziuadecj.realitatea.net.

Consiliul Județean (CJ) a stabilit sumele din impozitul pe venit care revin orașelor și comunelor din județ. Înainte de vot, au existat discuții animate pe acest subiect. Consilierul județean Viorel Luca (PSD) a susținut că nu este echitabil felul în care s-au repartizat sumele, însă nu a dorit să facă nicio contrapropunere, potrivit sursei citate.

Ar trebui să se găsească un mod echitabil pentru fiecare comună. Dar nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să cad în greșeala de a face alte propuneri, deși aș avea una”, a spus Luca. ”La fel se fac repartizările către UAT-uri și de la nivel guvernamental”, a afirmat Călin Tuluc, consilier PNL. S-a pornit astfel discuția pur politică, având în vedere că PSD este în opoziție la județ, dar la putere la nivel parlamentar.

Sunt primari nemulțumiți, care m-au sunat și pe mine. Dar aceasta este formula, nu este una mai bună, sau dacă este nu am găsit-o încă noi”, a pus batista pe țambal Remus Lăpușan, liderul consilierilor județeni PSD. Acesta a spus că orice dezbatere este de prisos, întrucât ”matematica” nu este în favoarea grupului social-democraților, minoritari în CJ.

Municipiul Cluj-Napoca nu a primit niciun ban, întrucât are un buget mai mare decât CJ și nu a emis pretenții. În schimb, din celelalte cinci orașe ale județului, cele cu primari PSD au primit sumele cele mai mici: Turda, Gherla și Dej au încasat câte 160.000 de lei. Câmpia Turzii și Huedin, cu primari PNL, au obținut 200.000, respectiv 184.000 de lei.

La nivel de comune au fost favorizate cele cu primari UDMR. Două dintre acestea, Săvădisla și Sâncraiu, au primit câte 170.000 de lei, mai mult decât orașele pesediste. Izvoru Crișului, Moldovenești și Suatu vor încasa câte 160.000 de lei, Buza 153.000, iar Sic și Mihai Viteazu, 150.000 de lei.

Împărțeala a trecut la vor cu 21 de opțiuni ”pentru”, trei abțineri. Nouă persoane nu au votat. ”Să fie clar, cei care nu votează își exprimă de fapt opțiunea ”împotrivă”. Vă opuneți ca primarii să primească bani, de orice sume ar fi vorba”, a spus președintele CJ, Alin Tișe.

Un consilier local PNL, Ioan Haiduc, a cerut chiar ca primarilor să le fie prezentată lista cu felul în care au votat consilierii județeni pentru ca să știe pe cine să dea vina când se plâng de alocările de la bugetul județului.

 

Sursa – ziuadecj.realitatea.net

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER