Politic
Cornel Itu: „24 Ianuarie este ziua în care trebuie <>, prinşi în Hora Unirii”
Publicat acum
6 anipe
Deputatul dejean Cornel Itu a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.
”La 160 de ani de la momentul istoric din 24 Ianuarie 1859, ne amintim cu emoţie şi mândrie de măreţul act al Unirii Principatelor Române, prin care s-au pus bazele statului român modern.
Unirea Moldovei cu Muntenia împlinea, în urmă cu peste un secol şi jumătate, un ideal pe care poporul nostru l-a urmărit mult timp, un ideal pentru care românii au luptat fără încetare, fiind, aşa cum frumos a spus-o Nicolae Bălcescu, “visarea iubită” a marilor noştri voievozi, Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare, împlinită de Alexandru Ioan Cuza.
Noi, românii, avem două momente esenţiale pentru ceea ce numim astăzi stat naţional: Mica Unire de la 1859 şi Marea Unire de la 1918, care a venit să desăvârşească proiectul istoric numit România. Chiar dacă în anul 1859 împrejurările, contextul istoric nu au permis unirea celor trei ţări române, acest deziderat primind contur abia în anul 1918, ziua de 24 Ianuarie este o zi a mândriei naţionale, un semn peste timp al faptului că dorinţa şi lupta înaintaşilor noştri nu au fost zadarnice.
Sunt bucuros că această zi a intrat oficial în rândul sărbătorilor legale, declarată zi liberă din anul 2015. Cred că este un act de demnitate din partea noastră să sărbătorim cum se cuvine o astfel de zi! 24 Ianuarie este ziua în care trebuie „să dăm mână cu mână”, prinşi în Hora Unirii, toţi cei care purtăm în suflet o inimă ce bate pentru această ţară!”, transmite printr-un comunicat de presă Cornel Itu – deputat PSD Circumscripția 13 Cluj.