Social-Cultură
Delia și 3SE la Zilele Dejului? Se poartă deja negocieri cu aceștia
Publicat acum
9 anipe
Delia și 3SE ar putea evolua pe scenă la Zilele Municipiului Dej. Cei doi s-au clasat în primele 5 poziții în urma voturilor exprimate de dejeni în sondaje.
Timp de o săptămână, în perioada 7-15 mai, Primăria Municipiului Dej a lansat sondajul de opinie ”Interpreții favoriți pentru Zilele Municipiului Dej”, iar dejenii și-au putut exprima opțiunile pe principalele site-uri de știri din Dej. Totodată, aceștia au putut vota și prin intermediul formularelor și urnelor speciale amplasate în acest scop.
Cel mai probabil seara de vineri va fi dedicată artiștilor locali și din zona Dejului, urmând ca sâmbătă să urce pe scenă artiști consacrați. Delia (locul 5 în sondaje) și 3SE (locul 2) sunt numele vehiculate tot mai des în ultima perioadă, organizatorii recunoscând că se poartă deja discuții cu aceștia. Guess Who este și el între ”favoriți”, însă rămâne de văzut dacă acesta va cânta sau nu la Dej.
După semnarea contractelor, Primăria Dej va anunța cu exactitate cine va urca pe scenă la Zilele Dejului.