Sport
CRONICĂ. Unirea Dej a pierdut la limită cu liderul Recea. NOTELE Dej24.ro – FOTO
Publicat acum
6 anipe
Echipa de fotbal Unirea Dej a fost învinsă la limită, scor 0-1, de ACS Fotbal Comuna Recea, la capătul unui meci șters în care un egal ar fi fost echitabil. Chiar dacă elevii lui Gică Barbu au făcut cel mai slab meci de la reluarea campionatului, nici formația din Maramureș nu a impresionat prin nimic. Un singur fotbalist al Unirii a fost notat de Dej24.ro cu 6!
După două victorii entuziasmante, fără gol primit – 5-0 cu Iernut și 3-0 cu CFR Cluj 2, FC Unirea Dej a dat piept astăzi cu liderul seriei a V-a, ACS Fotbal Comuna Recea. Partida – programată cu începere de la ora 15, pe Stadionul Municipal – a contat pentru a XIX-a etapă din Liga a III-a. Înaintea acestei confruntări, FC Unirea Dej se clasa pe locul 11, cu 19 puncte acumulate, în vreme ce oaspeții ocupau prima poziție a ierarhiei, cu 43 de puncte strânse până acum, fiind angrenați în lupta pentru promovare în al doilea eșalon fotbalistic.
În minutul 5, maramureșenii au fost la un pas de un autogol antologic de la peste 30 de metri, dar vântul a fost de partea lor. Pintea a semnat prima ocazie de gol a Unirii Dej, însă balonul – trimis cu capul de la colțul scurt – a mers peste poarta adversă. Tot dejenilor le-a aparținut și următoarea ocazie. Blaj a sprintat în bandă și a pasat pentru Pop, numai că atacantul Unirii nu a reușit să finalizeze.
De cealaltă parte, în minutul 20, Rus a executat o lovitură liberă de la 20 de metri – poziție centrală – și Brie a respins de sub transversală. Nici Pintea nu a fost mai norocos, tot din lovitură liberă. Cea mai mare ocazie de gol s-a înregistrat în minutul 42, când Pop a trimis plasat și balonul a lovit bara. Două minute mai târziu, Recea a deschis scorul. Pîrv a greșit în bandă, oaspeții au preluat mingea și Lemac – cu o lovitură de cap – l-a învins pe Brie, fără ca Plaian, care era lângă nouar, să îl poată bloca. Practic, în 45 de minute, fotbaliștii din Comuna Recea au avut două ocazii, din care una s-a concretizat în gol!
După reluare, Florin Blaj a bătut o lovitură liberă de pe partea stângă și Pop, din alunecare, a fost la un pas de egalare. În minutul 73, Lemac a șutat din interiorul careului mare, mingea a fost deviată și portarul Farcaș (intrat în a doua parte a jocului) a avut un reflex senzațional salvându-și echipa de la un gol ca și făcut. Și uniriștii puteau profita de o minge deviată, însă Onicaș – cu capul – a ratat ținta spre exasperarea oamenilor aflați în tribune.
În minutul 87, fostul unirist Romario Rus și Lemac au combinat frumos și au desfăcut apărarea Unirii, numai că Farcaș a fost la post și a închis buturile. S-a terminat 1-0 pentru Recea, la capătul unui meci neplăcut ochiului, în care nicio echipă nu merita să câștige, un egal fiind – în opinia noastră – mai echitabil. Elevii lui Gică Barbu au făcut cel mai slab meci de la reluarea campionatului, având o evoluție ștearsă, dar nici formația din județul Maramureș nu a arătat ca un lider și nu a impresionat prin nimic.
NOTELE Dej24.ro (1-4 – foarte slab/ dezamăgitor, 5-6 – satisfăcător/ și-a făcut treaba, 7-8 – contribuție decisivă, 9-10 – foarte bine/ excelent).
FC Unirea Dej: 1. Brie – 4, 3. Plaian – 3, 20. Pintea – 4, 15. Pîrv – 2, 18. Pop B. – 2, 10. Fl. Blaj – 4, 19. Onicaș – 4, 5. Cătinean – 3, 8. Hetea – 3, 7. Hîmpea – 3, 9. Pop A – 4. Rezerve: 12. Farcaș – 6, 6. Kovacs – 3, 11. Papp – 3, 16. Budean – 3, 13. Sabo, 17. Peter, 4. Horduneanu. Antrenor: Gheorghe Barbu.
ACS Fotbal Comuna Recea: 1. Bota, 2. Dunca, 13. Kereki, 5. Erdei, 19. Roș, 6. David, 25. Rus R., 11. Mărieș, 7. Ciocan, 10. Chinde, 9. Lemac. Rezerve: 24. Iura, 20. Jucan, 3. Revesz, 4. Pașca, 18. Mureșan, 21. Opriș, 22. Pop N. Antrenor: Romulus Buia.
Gigi
2019-03-22 la 7:47:24 PM
Ba nu mai da note jucatorilor ca esti anti fotbal! Te rog! Apucati-va de altceva nu de dat note!