Sport
LAPI Dej a ratat la mustață medaliile de bronz la ”speranțe” – FOTO
Publicat acum
6 anipe
Echipa de volei LAPI Dej a încheiat pe locul 4 turneul final al campionatului masculin de volei pentru speranțe, ratând la mustață medaliile de bronz.
Repartizată în seria a II-a a turneului final desfășurat la Blaj, LAPI Dej a învins CSM București cu 3-0 (25-13, 25-21, 25-17), CSS Botoșani cu 3-2 (25-18, 23-25, 25-16, 18-25, 15-8) și a cedat în fața formației CTF Mihai I București, scor 0-3 (10-25, 12-25, 15-25).
Calificată de pe locul secund (cu 5 puncte) în semifinală, LAPI Dej a fost învinsă în minimum de seturi de CSS Blaj (17-25 17-25, 22-25). În urma acestei înfrângeri, sportivilor din Dej antrenați de Dan Florea le-a rămas finala mică și șansa de a obține medaliile de bronz.
Din păcate, astăzi, în ultima zi a turneului din Blaj, LAPI Dej a pierdut, scor 1-3, confruntarea cu LPS Bistrița și a încheiat competiția pe locul 4.