Social-Cultură
Dependenții de droguri urmau să se recupereze la Mica. Proiectul a fost sistat
Publicat acum
10 anipe
În urmă cu 10 ani, în comuna Mica era demarat un proiect pentru dependenții de droguri din județ. Într-o veche cazarmă din localitate, Centrul Antidrog Postcura ar fi fost locul în care dependenții de droguri ar fi fost sprijiniți să se recupereze după tratamentul medical prin terapii de grup și individuale.
”Reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog se află în tratative cu conducerea Primăriei comunei Mica din judeţul Cluj pentru preluarea clădirii unei foste cazarme, aflată în prezent în proprietatea Consiliului local. În cazarmă ar urma să fie amenajat un centru pentru tratarea persoanelor dependente de droguri. Amenajarea centrului va costa circa un milion de euro. Centrul va putea adăposti 40 de pacienţi. Cazarma are şi un teren de şapte hectare, unde ar putea fi amenajată o microfermă pentru cei care vor beneficia de terapie prin muncă. Tratarea pacienţilor va fi făcută de către cadre didactice ale Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj”, așa arată o știre de pe amosnews.ro, din august 2005.
Proiectul a fost lansat, s-au făcut parteneriate, s-a obținut locația (fosta cazarmă militară) și s-au alocat 5 milioane de lei pentru proiectul de execuție. Totul a fost însă oprit în 2010, anul în care agenția a trecut în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, mai exact la la Inspectoratul General al Poliției Române, scrie ziardecluj.ro.
Deputatul dejean Cornel Itu a făcut mai multe interpelări, dar și demersuri pentru remedierea situației. În cel mai recent răspuns primit, în septembrie 2013, stă scris ”Comunitatea Terapeutică Mica reprezintă în continuare una dintre principalele priorități ale instituției noastre”. Totodată, Itu a primit promisiuni că Agenția Națională Antidrog caută soluții pentru deblocarea situației de la Mica.