Social-Cultură
Conferința pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană de la Dej s-a bucurat de un real succes – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișJoi, 31 octombrie 2019, a avut loc la Centrul Cultural Arta din Dej cea de-a II-a conferinţă din cadrul proiectului cultural „Familia și societatea, Ce ne spune Biblia?”, iniţiat de Protopopiatul Ortodox Român Dej cu sprijinul Primăriei Municipiului Dej.
Prelegerea a fost susţinută de către pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, fiind intitulată „DEPRESIA, BOALA SECOLULUI?!”. Acesta a prezentat o radiografie a societății contemporane analizând în detaliu pericolele cu care se confruntă în general oamenii din ziua de astăzi. Au fost prezentate cazuri și momente în care oamenii pot trece printr-o situație mai delicată și pot cădea victime ale acestei boli, a depresiei. Totodată părintele conferențiar a argumentat cum poate fi evitată sau chiar vindecată această boală cu ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune.
„Că precum molia roade haina și viermele lemnul, așa mânirea (tristețea) mănâncă sufletul omului. Ea îl face să ocolească toată întâlnirea cea bună și nici de la prietenii cei adevărați nu-l lasă să primească cuvânt de sfătuire, precum nici răspuns bun sau pașnic a da lor nu-l îngăduie. Ci tot sufletul cuprinzându-l, îl umple de amărăciune. Și, de aici, îi pune în minte să fugă de oameni, ca de unii ce i s-ar fi făcut pricinuitori de tulburare și nu-l lasă să-și dea seama cum că nu în afară, ci înlăuntru are zăcând boala, care atunci se arată când, supărările viind, prin mâhnire la arătare o scot… Că niciodată nu se va vătăma omul de la altul, de nu va avea înlăuntru zăcând(mocnind) pricinile patimilor”. (Sf. Ioan Casian, „Despre cele opt gânduri ale răutății”)
La final, tinerii din cadrul L.T.C.O.R. au fost felicitați pentru implicarea de care au dat dovadă în cadrul conferințelor desfășurate în acest an.
FOTO – Ștefan Rusu