Ştiri din zonă
Captură impresionantă de droguri în județul Bistrița-Năsăud – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișPolițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud au prins în flagrant, un bărbat care încerca să introducă în țară peste 17 kg de canabis.
La data de 4 februarie a.c., polițiștii de combatere a criminalităţii organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de introducere în ţară de droguri de risc.
Astfel, ieri, pe raza comunei Dumitra, polițiștii au oprit în trafic un microbuz care aparține unei firmei de transport internațional de persoane. În urma controalelor efectuate, în bagajul unui bărbat de 45 de ani, din Leșu a fost descoperite 11 pachete care conțineau o substanță vegetală de culoare verde-oliv. În urma analizelor de laborator, a rezultat faptul că este vorba de cantitatea de 17,22 kg de canabis.
Cinci persoane care se aflau în microbuz au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud pentru audieri. Totodată, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bistrițean în vârstă de 36 de ani, bănuit, de asemenea, de comiterea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc.
În urma audierilor, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi bărbați, de 45 și 36 de ani, cercetați pentru infracțiunea de introducere în ţară de droguri de risc și complicitate la introducere în ţară de droguri de risc. În cursul zilei de astăzi, aceștia vor fi prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ BN.