Politic
PROPUNERE | Organizarea alegerilor locale pe parcursul a două zile
Publicat acum
4 anipe
Alianţa USR PLUS propune organizarea alegerilor locale din toamnă pe parcursul a două zile.
USR PLUS susține că această măsură este recomandată şi de către experţii în materie de alegeri, deoarece, dacă se menţine o singură zi pentru alegerile locale, în condiţiile în care accesul în secţiile de votare se va face mai dificil, pentru că trebuie respectate măsurile de distanţare, mulţi dintre cetăţeni nu vor apuca să voteze.
”Desfăşurarea votului pe mai multe zile va ajuta enorm la facilitarea votului. Votul pe mai multe zile a fost deja practicat pentru diaspora la alegerile prezidenţiale, iar evaluările arată că a funcţionat. Ne dorim ca un număr cât mai mare de români să îşi poată exercita dreptul de a vota, în siguranţă. De asemenea, noile autorităţi alese ale administraţiei publice locale au nevoie de cât mai multe voturi pentru legitimitate, mai ales că alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene se face într-un singur tur”, a declarat Florina Presadă, senator USR.
Alianţa USR PLUS consideră că este necesară, de asemenea, clarificarea prevederilor privind creşterea numărului de secţii de votare, prin amenajarea în structuri uşoare de tip container, cu respectarea condiţiilor de siguranţă, dar şi extinderea procesului de votare cu urna mobilă pentru cetăţeni aflaţi în izolare sau carantină, aceştia neputându-se deplasa la secţii ca să voteze, mai arată sursa citată.