Conectează-te cu noi

Eveniment

Bărbat din Dej, cercetat pentru dare de mită și cumpărare de influență. Cui ar fi promis 15.000 de euro

Publicat acum

pe

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 octombrie 2020, a unui inculpat, persoană fizică, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită și cumpărare de influență. Conform unor surse, este vorba despre un bărbat din Dej, arestat preventiv, la începutul lunii mai, pentru proxenetism. Ulterior, față de el s-a dispus măsura controlului judiciar.

”În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie – 20 octombrie 2020, inculpatul, față de care era dispusă măsura controlului judiciar într-un dosar penal în care era cercetat pentru proxenetism, ar fi promis ofițerului de poliție care-l ancheta suma de 15.000 euro din care o parte ar fi urmat să ajungă la procuror pentru ca în schimb să obțină soluția clasării în dosarul menționat.

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, se arată în comunicatul de presă Nr. 716/VIII/3 de azi, 27 octombrie 2020.

ACTUALIZARE 28 octombrie: Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER