Sport
Unirea Dej – Sănătatea Cluj 3-3, după ce gazdele au condus de trei ori – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Echipa de fotbal Unirea Dej a încheiat la egalitate, scor 3-3, întâlnirea cu Sănătatea Cluj, la capătul unui meci dramatic, ultimul din acest an. Elevii lui Dragoș Militaru au condus de trei ori, dar s-au văzut egalați de fiecare dată.
Partida dintre FC Unirea Dej și Sănătatea Cluj – care s-a disputat azi, cu începere de la ora 14, pe Stadionul Municipal – a contat pentru prima etapă a returului seriei a IX-a din Liga a III-a. Uniriștii au deschis scorul în minutul 6, prin Florin Blaj, însă avantajul lor pe tabelă a durat doar două minute, căci Cosmin Tilincă a reușit să egaleze, după un corner executat pe partea stângă. Cu șase minute înainte de finalul primei părți, Ionuț Rus – cu o lovitură de cap – a readus gazdele la conducere (fundașul e la al doilea gol consecutiv, după cel reușit în restanța de marți cu CS Ocna Mureș). Angelo Cocian și Andrei Pop au irosit alte două ocazii mari de a majora diferența.
În minutul 55, ”virușii verzi” au egalat a doua oară, prin Dan Matei, care a profitat de o gafă în defensiva dejeană. Oaspeții nu au apucat să se bucure prea mult pentru că Mihai Kereki (’57) a readus Unirea Dej în avantaj. În minutul 65, în urma unui contraatac, tabela de pe Municipal s-a modificat din nou, 3-3, după ce Andrei Ceaca a înscris din 6 metri. La scurt timp, marcatorul golului Sănătății a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat de pe teren. Apoi, clujenii s-au așezat pe două linii, portarul Lăzăreanu a avut cel puțin trei intervenții decisive, iar dejenii nu au mai avut forță să marcheze și al patrulea gol.
În urma acestui egal, FC Unirea Dej va ierna cu 25 de puncte. De menționat bilanțul incredibil reușit de uniriști în 10 meciuri: 8 victorii, un egal și o înfrângere!