Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

A doua cea mai mare groapă de gunoi din România, cea de la Cluj, a fost ÎNCHISĂ!

Publicat acum

pe

A doua mare rampă de gunoi a României, de la Pata Rât, veche de 70 de ani, a fost închisă şi ecologizată, înainte de termen. Investiţia Consiliului Judeţean Cluj în acest sens re ridică la peste 53 de milioane de lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pe rampa de gunoi de la Pata Rât era depozitată o cantitate de aproape 3 milioane de mc de deşeuri.

Rampa de gunoi de la Pata Rât, veche de peste 70 de ani, a fost închisă şi ecologizată, astfel că a devenit istorie. A doua mare rampă de gunoi a României, după cea din Bucureşti, şi una dintre cele mai mari din Europa, întinsă pe 22 de hectare şi pe care era depozitată o cantitate de 2,9 milioane de mc de deşeuri, nu mai poluează. Am reuşit să închidem rampa înainte de termenul care era martie 2020. Aici erau depozitate deşeuri din perioada comunistă, închiderea rampei de la Pata Rât fiind, de departe, cel mai complex şi dificil proiect derulat de CJ Cluj. Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la 53,6 de milioane de lei, majoritatea fonduri europene”, a spus Tişe.

La depozitul de gunoi de la Pata Rât s-a înregistrat, în vara anului 2017, o alunecare de teren de 300 de m, care punea în pericol centura de ocolire a oraşului Cluj-Napoca de la Vâlcele – Apahida, iar levigatul (lichid toxic rezultat din dizolvarea deşeurilor – n.a.) scurs din rampă s-a revărsat în Pârâul Zăpodie, astfel că au fost făcute lucrări suplimentare de consolidare, ecologizare şi epurare.

CJ Cluj şi-a asumat decizia de a închide toate rampele neconforme din judeţ, iar în 2018 au fost închise rampele de la Huedin, Gherla, Turda. Rampa de la Pata Rât este singura monitorizată pentru îndeplinirea condiţiilor de mediu de către România”, a mai spus preşedintele CJ Cluj.

În judeţul Cluj urmează să mai fie închise rampele neconforme de la Dej şi de la Câmpia Turzii.

Lucrările de închidere la rampa de la Dej sunt finalizate şi mai urmează recepţia, iar la Câmpia Turzii lucrările sunt realizate în proporţie de 16%.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER