Social-Cultură
A început Postul Crăciunului. Tradiții, superstiții și obiceiuri
Publicat acum
4 săptămânipe
Astăzi, 15 noiembrie, a începutul Postul Crăciunului, unul dintre cele mai importante din an.
Cunoscut și ca Postul Nașterii Domnului, acesta durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament. Aici, Personajele biblice apar postind în diverse ipostaze – patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David petrec timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, se rugau pentru iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.
Mai ușor de ținut decât postul Paștelui
Din punct de vedere al alimentației, Postul Crăciunului este mai uşor decât Postul Paștelui, deoarece se mănâncă peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătorile religioase.
În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează luni, miercuri şi vineri, până în ceasul al IX-lea, când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţi şi joi se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbătă şi duminică se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru).
Dacă luni, marţi sau joi cade prăznuirea unui sfânt important, se dă dezlegare la peşte, iar miercuri şi vineri, la vin şi untdelemn, dar acestea se consumă numai o dată pe zi.
Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.
În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.
Postul Crăciunului. Tradiții și obiceiuri
Oamenii strâng, cu o zi înainte de postul Crăciunului, toate resturile de mâncare și oasele într-o față de masă, iar dimineața primei zile de post le aruncă spre răsărit și rostesc următoarele cuvinte:
“Păsările Cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”.
Se face acest lucru în speranța că anul viitor păsările nu vor mai strica poamele din ogradă.
Postul Crăciunului. Superstiții
Se spune că fetele nemăritate, în postul Crăciunului, este bine să bată pernele pentru a-și găsi ursitul mai repede și pentru a-și îmblânzi soarta. În postul Crăciunului este interzisă beția.
Conform tradiției din bătrâni, în funcție de vremea din postul Crăciunului, vom ști cum va fi primăvara. Astfel, dacă este vreme liniștită, se anunță o primăvară cu multe ploi.
De Sfântul Matei, în 16 noiembrie, fetele din zona Haţegului merg la fântâna din mijlocul satului şi, la cântatul cocoşului, aprind o lumânare şi o pun pe margine.
Se spune că, pentru care merită, lumina ce se reflectă în apă se va transforma şi îi va arăta fetei chipul viitorului soţ. Tot acum, femeile lucrează până la amiază pentru a avea spor în casă anul viitor. În Bucovina, se spune că dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate.
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO