Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT MORTAL în Bonț. O femeie A MURIT, șoferul a scăpat cu răni – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp, în jurul orei 16, pe DJ109D, în localitatea Bonț din comuna Fizeșu Gherlii.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale descarcerare, un echipaj SMURD de la Cluj, dar și polițiștii. Din primele informații, șoferul unui autoturism, care circula dinspre Gherla înspre Sic, pe fondul stării de oboseală ar fi adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard, iar apoi s-a răsturnat.

Pompierii din Dej au stabilizat autoturismul, iar apoi au extras persoanele din el. O femeie în vârstă de 41 de ani din Sic – aflată pe bancheta din spate – a fost rănită grav, aceasta fiind resuscitată de pompieri aproximativ 20 de minute, până la sosirea echipajului SMURD de terapie intensivă. Personalul medical a continuat manevrele încă 40 de minute, însă – în ciuda eforturilor depuse – femeia nu a mai putut fi salvată și s-a declarat decesul.

De asemenea, șoferul în vârstă de 49 de ani (soțul femeii din Sic) a fost rănit și a avut nevoie de îngrijri medicale. La spital a ajuns și băiatul familiei – un tânăr de 16 ani – care prezenta agitație psihomotorie.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul mortal din Bonț.

ACTUALIZARE IPJ CLUJ:

La data de 6 decembrie a.c, în jurul orei 16:00, pe DJ 109D, pe raza comunei Fizeșu Gherlii, în afara localității, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul persoane și rănirea alteia. Conform primelor verificări, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Sic, în timp ce conducea autovehiculul pe DJ 109D, dinspre Gherla spre Sic, pe fondul oboselii ar fi adormit la volan. Astfel, a părăsit partea carosabilă, a acroșat gardul unui imobil din zonă, după care s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu decesul unei femei în vârstă de 41 de ani, din Sic, pasageră în autovehicul. De asemenea, șoferul a fost rănit”, transmite IPJ Cluj, într-un comunicat de presă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER