Eveniment
ACCIDENT la CÂȚCĂU. CINCI VICTIME transportate la Spitalul din Dej – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Un accident de circulație a avut loc astăzi, în jurul orei 13:30, pe DN1C, pe raza localității Câțcău.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, două echipaje de prim-ajutor – o ambulanță și un SMURD, dar și polițiștii.
În accident au fost implicate două autotuvehicule, unul înmatriculat în județul Maramureș și cealalt înmatriculat în județul Cluj. În urma acestui accident au rezultat cinci victime, toate cu traumatisme minore. Acestea au reușit să iasă singure din autoturisme, imediat după impact. Răniții au fost transportați la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Potrivit primelor informații, șoferul unui ansamblu de autovehicule, format dintr-un autoturism marca Volkswagen și o remorcă, înmatriculat în județul Maramureș, care circula dinspre Dej înspre Baia Mare, ar fi intrat într-o depășire riscantă și s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar din sensul opus.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest care a relevat faptul că aceștia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.
ACTUALIZARE IPJ CLUJ:
„Un bărbat, de 39 ani, din judeţul Maramureş, în timp ce conducea un autovehicul prevăzut cu remorcă pe raza comunei Câţcău, pe direcţia Baia Mare – Dej, pătrunzând parţial pe sensul opus de mers, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 23 ani, din Cluj-Napoca.
În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe un podeţ, iar ansamblul de vehicule s-a desprins, autovehiculul oprindu-se într-un şanţ, iar remorca răsturnându-se pe un gard din beton.
Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorilor auto şi a trei pasageri, respectiv a unui bărbat de 35 ani, din judeţul Maramureş, care însoţea conducătorul auto din acelaşi judeţ şi a doi bărbaţi de 25 şi 47 ani, din Cluj-Napoca, aflaţi în cel de-al doilea autovehicul implicat în evenimentul rutier.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la 30.000 de lei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO