Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT la ieșire din Cuzdrioara. Două tinere au ajuns la spital – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație a avut loc în această noapte, în jurul orei 00:45, pe DN17, la ieșire din localitatea Cuzdrioara.

Din primele informații, șoferul unui autoturism care a intenționat să se repună în mișcare – fiind oprit pe marginea drumului – nu s-ar fi asigurat și a fost lovit de un alt autovehicul care se deplasa pe DN17, dinspre Beclean înspre Dej.

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială, o ambulanță cu medic, dar și polițiștii dejeni.

Două tinere în vârstă de 22 de ani (una dintr-o mașină, una din cealaltă) au primit îngrijiri medicale în ambulanță, iar apoi au fost transportate la Spitalul Municipal Dej pentru investigații amănunțite. Se pare că ambele au suferit diferite traumatisme, însă viețile nu le sunt puse în pericol.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acesta caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER