Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT MORTAL la Răscruci! A sfârșit la trei metri de casă, după ce a ieșit de la biserică – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație, soldat cu o persoană decedată, s-a produs în această seară, în jurul orei 19:00, pe DN1C, pe raza localității clujene Răscruci.

Potrivit primelor informații, o femeie din Gherla, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN1C, dinspre Cluj-Napoca înspre Dej, ajunsă pe raza localității Răscruci, a surprins și accidentat grav o femeie în vârstă de 59 de ani din localitate, angajată în traversarea regulamentară a drumului, prin loc marcat și semnalizat corespunzător cu trecere pentru pietoni.

În urma apelului la 112, la fața locului a intervenit un echipaj de prim-ajutor SMURD, dar și polițiștii.

Ajuns la locul accidentului, personalul medical a trecut imediat la efectuarea manevrelor de resuscitare, victima fiind găsită în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor depuse de medici, după aproximativ 40 de minute, femeia a fost declarată decedată, sub privirile neputincioase ale fiului ei.

Se pare că victima tocmai ieșise de la o casă de rugaciune din apropiere și se îndrepta, alături de câteva localnice, spre casă. Mai avea de parcurs o distanță de aproximativ trei metri până la intrarea în curte, când a fost izbită în plin de autoturism. Din fericire, celelalte femei care au ieșit și ele din lăcașul de cult au apucat să traverseze strada și să se salveze.

Circulația pe DN1C între Dej și Cluj-Napoca s-a desfășurat cu dificultate câteva zeci de minute pe perioada cercetărilor făcute de polițiști.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia din Răscruci.

ACTUALIZARE IPJ Cluj:

La data de 19 februarie, în jurul orei 19:00, pe DN1C E576, pe raza comunei Bonțida, sat Răscruci, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Conform primelor verificări, o femeie, de 57 de ani, din Gherla, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1C E576, pe raza localității Răscruci, dinspre Cluj-Napoca spre Gherla, a surprins şi accidentat un pieton.

Pietonul, o femeie, de 59 de ani, din Răscruci, se afla în traversarea drumului public, pe trecerea de pietoni.

Accidentul s-a soldat cu decesul femeii.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea și luarea măsurilor legale.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Pingback: Femeie condamnată la închisoare cu executare după ce a lovit victima pe trecerea de pietoni, în Răscruci. Ce a susținut la proces - VIDEO - Dej24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER