Eveniment
Acțiune a polițiștilor dejeni pentru prevenirea accidentelor – FOTO
Publicat acum
10 anipe
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej şi Secţiei 5 Poliţie Rurală au desfăşurat o amplă acţiune pe raza municipiului şi comunelor arondate pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor.
Astfel, acţiunea a vizat prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea faptelor de indisciplină în trafic, popularizarea modificărilor legislative pe linie rutieră, combaterea comerţului ilicit, prevenirea criminalităţii stradale.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 59 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 13.500 de lei. Totodată au fost distribuite circa 150 de pliante cu conţinut preventiv privind modificările aduse legislaţiei rutiere prin H.G. 11/2015.
Cele mai multe abateri au fost constatate la regimul rutier, fiind controlaţi în trafic peste 170 de conducători auto. Pentru diferite defecţiuni tehnice, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român.