Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Acțiune la Cluj | Au fost verificați șoferii și pietonii aflați pe stradă după ora 22 – FOTO

Publicat acum

pe

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi și polițiști locali au continuat acțiunile în sistem integrat în vederea impunerii respectării normelor instituite în perioada stării de alertă, în special în contextul instituirii noilor restricții de circulație, care prevăd interdicția de a se deplasa pe drumul public fără un motiv întemeiat și fără a avea o declarație pe proprie răspundere sau de la angajator. Totodată, s-a acționat în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirii și combaterii infracțiunilor stradale.

Acțiunea s-a desfășurat ieri, în trei etape, în intervalul orar 10.00-14.00, 15.00 –22.00  respectiv 22.30-01.00, fiind legitimate 306 persoane și verificați peste 100 de operatori economici.

De asemenea, au fost oprite pentru control 114 autoturisme.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale,  66 dintre acestea fiind aplicate în conformitate cu Legea 55/2020 unor persoane care nu purtau mască de protecție, încălcând astfel prevederile în vigoare.

Alte sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de circulație rutieră și pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER