Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Un cunoscut chef din Cluj a murit după o petrecere, în Apahida

Publicat acum

pe

Un cunoscut bucătar din Cluj și-a pierdut viața, după o petrecere la care ar fi participat şi poliţişti. Chef Adrian Pop a fost găsit inconştient, în apropierea localului. Momentan nu se cunosc circumstanțele în care a survenit decesul.

Sesizarea – făcută pe 7 martie, în jurul orei 02:40 – anunţa că în apropierea unui local de pe strada Libertății din localitatea Apahida a fost găsit un bărbat în stare de inconştienţă. Acesta a fost dus de urgență la un spital din Cluj-Napoca, unde s-a stins aseară.

”Echipajul deplasat la fața locului a identificat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care a fost preluat de echipajul medical și transportat la o unitate de specialitate. În urma primelor verificări efectuate de polițiști și a informațiilor preliminare, există date potrivit cărora bărbatul de 51 de ani ar fi participat la un eveniment privat derulat în interiorul respectivului local public, unde ar fi consumat băuturi alcoolice, la un moment dat fiind observat de participanți părăsind încăperea.

În urma constatării medico-legale efectuată de către medicii legiști din cadrul Institutul de Medicină Legală Cluj, a rezultat faptul că leziunile traumatice cranio-cerebrale s-au putut produce prin cădere de la același nivel, acestea punând în primejdie viața victimei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, sub coordonarea procurorului de caz. În vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate pe clădire”, a transmis IPJ Cluj.

Oamenii legii fac verificări în condiţiile în care la chef s-ar fi încălcat interdicţiile din starea de alertă şi la acesta ar fi participat doi poliţişti clujeni.

”Cu privire la desfășurarea evenimentului privat, împrejurare prin care s-ar fi încălcat interdicțiile impuse în perioada stării de alerta, la care ar fi participat doi polițiști clujeni, precizăm că la data de 10 martie a.c., conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări”, a precizat IPJ Cluj.

În urmă cu câteva zile, Asociația Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism anunța că va face o solicitare oficială adresată organelor de cercetare penală cu privire la derularea cercetarilor: ”Comunitatea ANBCT se va asigura ca ancheta demarata de catre organele abilitate va fi tratata cu maxima prioritate si nu va fi musamalizata. Vinovații vor fi trași la răspundere pentru faptele lor”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER