Social-Cultură
Activități inedite la Detașamentul de Pompieri Dej, cu ocazia Zilei Pompierilor!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Miercuri, 11 septembrie, între orele 10.00 – 15.00 în curtea Detașamentului de Pompieri Dej vor fi organizate activități specifice zilei porților deschise, cu prilejul Zilei Pompierilor din România.
Participanții vor putea să cunoască mai îndeaproape motocicleta și ambulanța SMURD, dar și autospecialele pentru stingerea incendiilor și modul de descarcerare.
Pentru cei mici, pompierii dejeni au pregătit un mic traseu cu obstacole al „micului pompier”.
În cadrul acestor evenimente vor fi cuprinse și acțiuni de informare preventivă, adresate elevilor aflați la un nou început de an școlar, și care sunt parte din campania de informare „10 pentru siguranță”, desfășurată la nivel național de toate structurile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România și-au anunțat intenția de participare mai multe clase de elevi, ce vor primi atât informații legate de misiunile desfășurate de pompieri, în cazul situațiilor de urgență, cât și informații privind comportamentul preventiv și măsurile recomandate în cazul situațiilor de urgență sau al dezastrelor.
Citește și:

Trei scandalagii care au semănat frică, arestați de către polițiștii din Gherla. Cum au încercat să scape victimele

ACCIDENT la Cășeiu. Două autovehicule au ieșit în afara șoselei, un bărbat rănit – FOTO

Numire spectaculoasă la CS Unirea Dej | Fost selecționer al României, noul antrenor al alb-albaștrilor











