Sport
Adi Falub a debutat cu un egal și în campionat, 0-0 cu Concordia
Publicat acum
10 anipe
Dejeanul Adrian Falub a debutat pe banca Universității Cluj, în campionat, cu o remiză. ”U” Cluj a întâlnit pe teren propriu Concordia Chiajna, scorul final fiind 0-0.
Deși meciul s-a încheiat 0-0, nu au lipsit ocaziile. Prima ratare i-a aparținut lui Mengolo, acesta șutând mult peste poartă, în minutul 5. La jumătatea primei reprize, Matache a ieşit greşit din careu, dar Lemnaru n-a reuşit să profite şi a trimis balonul mult pe lângă buturile Concordiei.
În debutul reprizei secunde, Dina a primit o minge lungă, însă şutul acestuia s-a dus în plasa laterală. În cele din urmă, lipsa de concentrare la finalizare a păstrat tabela intactă.
Dejeanul Adrian Falub ajunge astfel la a doua remiză pe banca lui ”U”, din tot atâtea meciuri. Tehnicianul ardelenilor a remizat și cu CFR Cluj, scor 0-0, în Cupa României.
”Meritam să cîştigăm astăzi după aspectul jocului. Am avut o primă repriză bună. Ne-am creat 4-5 ocazii de a înscrie, dar ne-a lipsit să finalizarea”, a declarat Falub la finalul meciului de pe Cluj Arena.