Naţional
ALERTĂ METEO pentru toată țara! Sunt anunțate ninsori, vânt și polei
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
Meteorologii au emis o informare meteorologică de ninsori şi vânt în toată ţara, valabilă de marți dimineață, de la ora 05:00, până miercuri după-amiază, la ora 14:00.
Potrivit meteorologilor, aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile sud-vestice. În Munții Banatului, în Carpații Meridionali, nordul și vestul Olteniei, sudul Banatului, precum și în nord-vestul Munteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
Vântul se va intensifica în zonele montane, la început mai ales în Munții Banatului, apoi îndeosebi pe crestele Carpaților Meridionali și va avea, în general, viteze de 65…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea vizibilității.
Începând din noaptea de marți spre miercuri (22/23 ianuarie) și în cursul zilei de miercuri (23 ianuarie), în regiunile vestice, sudice și sud-estice vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.
Citește și:

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului

Clipurile de pe TikTok cu ”ambulanţa neagră”, în vizorul CNA, după atacul din comuna Recea Cristur











