Ştiri din zonă
Amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență de la Cluj, predat Ministerului Sănătății
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin Cociș
Miercuri, 1 noiembrie 2017, a fost predat Ministerului Sănătății, prin intermediul unui protocol de predare-primire, terenul pe care va fi edificat viitorul Spital Regional de Urgență de la Cluj.
Predarea efectivă a terenului și semnarea acestui document reprezintă ultimul pas procedural legal, Consiliul Județean Cluj îndeplinindu-și în acest fel toate obligațiile ce îi reveneau în ceea ce privește edificarea acestui obiectiv medical de importanță strategică pentru județul Cluj și pentru întreaga regiune de Nord-Vest a țării. Astfel, la finalul unei proceduri extrem de complexe, Consiliul Județean a pus la dispoziția Ministerului Sănătății un teren cu o situație juridică pe deplin clarificată și fără niciun fel de probleme, nesupus nici unor cereri de revendicare, negrevat de sarcini și care nu face obiectul niciunui litigiu.
Pentru a se putea ajunge în această etapă finală, Consiliul Județean a derulat o procedură laborioasă prin intermediul căreia a dezmembrat terenul în cauză și s-a ocupat de evaluarea suprafeței care se transmite în vederea construirii spitalului, comunicând raportul de evaluare Ministerului Sănătății. Totodată, a adoptat hotărârea 167/26.07.2017 de modificare a HCJ nr. 258/29.11.2016 prin care terenul a fost transferat din domeniul public al județului Cluj în domeniul public al Statului Român. Ulterior, Consiliul Județean a acționat pentru înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra terenului Statului Român și a întreprins demersurile necesare în vederea casării și, respectiv demolării construcțiilor dezafectate existente pe terenul în cauză.
Procedura de predare-primire a inclus și o vizită în teren, pe amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență, situat în comuna Florești, Str. Avram Iancu, nr. 370-374.
FOTO – Arhivă
Citește și:

AUR demarează procesul de SUSPENDARE a președintelui Nicușor Dan. Formațiunea vrea și alegeri anticipate

Avertizare de vreme severă în mai multe localități din apropierea municipiului Dej. ANUNȚUL ANM

Topul celor mai bune școli din Dej, după rezultatele de la Evaluarea Națională 2026. Cine s-a remarcat












