Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Angajat al unei primării din județul Cluj, reținut de procurorii DNA

Publicat acum

pe

DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 08 septembrie 2016, a inculpatului ONACĂ OLIMPIU IOAN, secretar al primăriei comunei Iara, județul Cluj, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

  • luare de mită,
  • complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
  • fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și
  • fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2009 – 2014, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan, în calitate de secretar al primăriei comunei Iara, a eliberat mai multe adeverințe false care au fost folosite ulterior de către nouă persoane, la obținerea de fonduri europene, acordate în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață, pentru suprafețe de teren agricole, pe care aceștia nu le dețineau în realitate.

Până în prezent s-a stabilit că cele nouă persoane beneficiare a fondurilor europene au obținut în această modalitate în perioada respectivă, peste 1.100.000 lei.

O mică parte din sumele încasate în mod nelegal de către beneficiari a fost restituită către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, după identificarea neregulilor de către această agenție.

Din probele administrate în cauză, a mai rezultat că inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a solicitat și primit de la două dintre persoanele beneficiare de fonduri europene, cu titlu de mită, suma de 37.200 lei, pentru punerea la dispoziția acestora a documentelor falsificate. Suma de bani menționată anterior a fost plătită de cei doi beneficiari în anul 2015, în două tranșe, imediat după primirea fondurilor nerambursabile.

Totodată, în timpul desfășurării anchetei penale, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a făcut demersuri pentru influențarea comportamentului celorlalte persoane implicate în prezentul dosar.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

La data de 09 septembrie 2016, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a fost prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, arată procurorii DNA.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER