Conectează-te cu noi

Naţional

ANPC: „În Franţa, biscuiţii conţin produs lactat, în România conţin grăsimi vegetale”

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat intensificarea măsurilor efectuate în scopul combaterii aplicării de standarde duble de calitate, în diversele state membre ale Uniunii Europene, potrivit Mediafax.

În contextul demersului Consiliului Uniunii Europene de a combate anumite practici incorecte din comerţ şi producţie, precum cazurile în care aceleaşi mărci internaţionale introduc acelaşi produs, dar cu discrepanţe în ceea ce priveşte calitatea acestuia, în diferite state UE, reprezentaţii ANPC au anunţat înăsprirea măsurilor, din punct de vedere al sancţiunilor şi o intensificare a analizelor asupra produselor susceptibile a fi încadrate în aşa-numitul dublu standard.

Avem foarte multe produse în analiză, produse pe care, bineînţeles, le vom analiza în laboratoarele acreditate şi autorizate din România. Ne-am aplecat către produsele marcă proprie aflate la comercializare în supermarket-urile şi hypermarket-urile din ţară şi am descoperit anumite diferenţe (n.r. – între acestea şi cele din alte ţări). Spre exemplu, un croissant, marcă proprie a unui operator economic din România, are o consistenţă de umplutură de piure de caise. Umplutura celui fabricat pentru piaţa românească, are o concentraţie de aproximativ 23%. În ceea ce priveşte acelaşi produs, tot sub marcă proprie a aceluiaşi operator economic, se comercializează în Franţa cu umplutura de 25%. Umplutura are o consistenţă de 2% caisă în România şi de 35% caisă în Franţa. Totodată, textura, culoarea şi forma este total diferit pentru produsul aflat în magazinele din România, faţă de cel comercializat în Franţa. Mai avem nişte biscuiţi foarte cunoscuţi şi apreciaţi de către copii, tot marcă proprie românească, sub aceeaşi titulatură comercializaţi şi în România şi în Franţa. În Franţa, biscuiţii conţin produs lactat, în România conţin grăsimi vegetale”, a exemplificat Paul Anghel, director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Marius Pîrvu, preşedintele ANPC a anunţat punerea în dezbatere publică a unei ordonanţe de urgenţă care să vizeze înăsprirea sancţiunilor impuse de anumite legi, privind protecţia consumatorilor.

Odată cu implementarea legislaţiei privind dublul standard, separat, am pus în dezbatere publică ordonanţa de urgenţă vizavi de înăsprirea sancţiunilor pe anumite legi privind protecţia consumatorilor. A existat acea dezbatere publică şi am primit propuneri de la asociaţii, agenţi economici, case de avocatură. Din nefericire, marea majoritate au fost împotriva existenţei acestei ordonanţe, dar eu, constatând ceea ce se întâmplă în piaţă, în fiecare zi, în controalele pe care le facem, se pare că uneori măsurile mai puternice din punct de vedere sancţionabil sunt mai importante. Din acest motiv, săptămâna viitoare voi da în procesul de avizare această ordonanţă de urgenţă, va fi pusă din nou în transparenţă pe site-ul Ministerului Economiei şi suntem siguri că împreună cu legislaţia privind dublul standard să reuşim să stopăm aceste practici care, din punctul meu de vedere, sunt inacceptabile”, a declarat Marius Pîrvu, preşedintele ANPC.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER