Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Artist originar din Dej, expoziție de pictură în Alba!

Publicat acum

pe

În această seară, de la ora 19.00, la Cetatea Câlnic din Alba Iulia, monument pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, va avea loc Vernisajul Expoziţiei de pictură a artistului Marcel Lupşe, originar din Dej, reprezentant al artei contemporane româneşti.

Evenimentul este organizat sub egida Institutului de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca, Asociaţiei Ars Transsilvaniae România şi Uniunii Artiştilor Plastici.

Născut la 21 august 1954 la Dej, Marcel Lupşe este din 1979 absolvent al prestigiosului Institut de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca (azi Universitatea de Arte şi Design), în prezent fiind un activ membru UAP, cu numeroase expoziţii în ţară şi străinătate. Profesor la Liceul de Arte Plastice din Bistriţa, Marcel Lupşe este doctor în Arte vizuale din 2010. Expune pictură, desen, obiect, participând la peste 160 de expoziţii de grup în ţară şi peste hotare, precum şi la tabere de artă naţionale şi internaţionale.

Peste 45 de expoziţii personale ilustrează un talentat artist, plin de verva creaţiei, adesea cu o profundă referire la tradiţie, prezentată într-un context de deplină modernitate, cu o rafinată cromatică şi un remarcabil simţ al simbolului, ce subliniază apartenenţa sa la spaţiul cultural românesc.

Lucrările se află în muzee şi colecţii particulare din România, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Monaco, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, R. Moldova, Olanda, Polonia, Ungaria, Turcia, Suedia, SUA, transmite academician Marius Porumb.

Expoziţia deschisă în Capela Cetăţii Câlnic poate fi vizitată din 22 iulie şi până la sfârşitul lunii septembrie, între orele 10.00-19.00.

 

Sursa – alba24.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER