Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Artiști din Dej și Gherla, pe scena „Produs de Cluj” din Mediaș

Publicat acum

pe

 

....

....

Asociația „Produs de Cluj”, entitate care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, va fi prezentă la acest sfârșit de săptămână la Mediaș, unde, în cele trei zile de sărbătoare, vizitatorii târgului se vor putea bucura de produsele tradiționale și de spectacolele folclorice organizate cu acestă ocazie.

Manifestările vor fi organizate în Piața Corneliu Coposu din municipiul Mediaș, de vineri până duminică, între orele 10.00 și 22.00.

Faptul că suntem din ce în ce mai solicitați fie să revenim cu târgurile ‘Produs de Cluj’, cum este cazul Mediașului, fie să le organizăm pentru prima dată în locații noi, nu poate decât să ne bucure și să ne confirme că ardelenii și românii, în general, iubesc produsele naturale și autentice, tradițiile și folclorul și doresc să contribuie la promovarea și perpetuarea acestora”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

La fel ca și în anul precedent, caravana „Produs de Cluj” revine în „cetatea luminii”, așa cum mai este cunoscut Mediașul, aducând în atenția vizitatorilor produse tradiționale preparate după rețete autentice, păstrate cu sfințenie în familiile producătorilor, obiecte de artă realizate de către artizani și meșteri populari, spectacole folclorice susținute de către tinere talente ale cântului popular transilvănean aflate la început de drum, precum și de unii dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți artiști clujeni și locali.

În prima zi de sărbătoare, pe scena „Produs de Cluj” va urca ansamblul folcloric „Purtata” din Mediaș, județul Sibiu, alături de interpreții Oana Moldovan, Camelia Darvaș, Aurica Bacea, Costel Popa, Georgiana Lobonț, precum și îndrăgitul interpret clujean Aurel Tămaș.

Cea de-a doua zi va fi dedicată spectacolelor susținute de către ansamblurile folclorice „Dansatorii de pe Someș”, din Iclod, județul Cluj, „Șoimii Carpaților”, din Florești, județul Cluj, grupul folcloric Clubul vedetelor „Muguri de folclor”, precum și taraful „Regal Transilvan”, alături de interpreții Daria Gâdea, Iulia Bucur, Lucia Potra, Adina Hada, Alina Ploae, Mihai Trif, și cunoscuta interpretă Sava Negrean Brudașcu.

Duminică, 14 mai 2017, Școala de Arte „Tudor Jarda”, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj și, în același timp, o susținătoare activă a inițiativelor Asociației „Produs de Cluj” va fi și ea prezentă cu un recital al Fanfarei județului Cluj și cursați ai claselor de canto muzică populară de la secțiile Cluj, Gherla și Dej ale Școlii. De asemenea, tot în această zi va urca pe scenă ansamblul folcloric „Vatră de dor” al Școlii de Arte clujene împreună cu îndrăgiții artiști Denisa Bonțe, Claudiu Ciotleuș, Ana Strîmturean, Felix Gălan și Ioan Dordoi.

Nici de la această ediție nu vor lipsi surprizele pentru copii și tineri, care vor putea participa sâmbătă, 13 mai 2017, la atelierele de sculptură în fructe și legume, duminică, 14 mai, la spectacolul de magie „Bibidi Babidi Bum” susținut de Florin Suciu Buh aceștia putând, totodată, să se distreze în parcul special amenajat pentru ei, cu echipamente de agrement pentru toate vârstele, dar mai ales pentru iubitorii de adrenalină și senzații tari.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER