Administraţie
Autostrada Nordului, care ar urma să treacă și prin Dej, a primit aprobare. Când vor începe lucrările
Publicat acum
5 anipe

Lucrările de construcție la Autostrada Nordului ar urma să înceapă de la 1 ianuarie 2021, după ce proiectul de investiții a fost aprobat, cu 211 voturi ”pentru” și o abținere, în Plenul Camerei Deputaților.
Potrivit proiectului, se aprobă executarea obiectivului de investiţii Autostrada Vama Oar – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, denumită Autostrada Nordului.
„Acest obiectiv se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene. Termenul de execuţie al obiectivului este de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021”, se arată în iniţiativa legislativă.
Autostrada Nordului are termen de execuție 1 ianuarie 2025.
Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Proiectul va merge la promulgare la președintele României, Klaus Iohannis.
Citește și:

LISTA sălilor de jocuri din Dej. Sunt concentrate în principal în zona centrală și semicentrală

Jocurile de noroc în Dej ar urma să fie INTERZISE! Cum arată proiectul aflat în consultare publică

Acțiuni ale poliției la nivelul județului Cluj. S-a acționat în toate municipiile și orașele, inclusiv la Dej













Constantin Pintilie
2021-08-11 la 9:29:39 AM
Sătmaru și Maramureșul îs Ardeal, dar Bucovina nu e Moldova, no? frumoasă dezbinarea pe care Ardealul o susține, după atâția ani de propagandă centristă Valahă…..cui îi trebuie o Moldovă slabă și pe care să se dea vina pentru orice? Transilvaniei și Valahiei!!!