Conectează-te cu noi

Naţional

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul votului din Diaspora la alegerile europarlamentare

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că responsabilii pentru ceea ce s-a întâmplat la votul de duminică din străinătate, când mii de români nu au putut vota deşi au stat 7-8 ore la coadă, trebuie să plece acasăm, fie că este vorba despre ambasadori sau consuli, potrivit Mediafax.

Am cerut MAE o analiză a ceea ce s-a intâmplat, iar cei care au greşit trebuie să plece acasă, fie că e ambasador sau consul. Buletinele de vot au fost suficiente, în funcţie de solicitările ambasadorilor sau consulilor. Cei care au greşit de la primul până la ultimul trebuie să plece„, a declarat Viorica Dăncilă.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi cere lămuriri de la Ministerul de Externe, Ministerul de Intene, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi ambasadele României din statele membre ale UE unde au fost probleme în legătură cu votul în Diaspora.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va solicita informaţii de la autorităţile implicate, în legătură cu modul în care s-a desfăşurat votul în diaspora, cu ocazia alegerilor euro-parlamentare. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 7 şi art. 36 din Constituţia României privind românii din străinătate şi dreptul de vot. Demersul este urmarea apariţiei mai multor informaţii şi critici în presă privind modul în care s-a desfăşurat procesul de vot în secţiile din diaspora ( timp de aşteptare mare, nereguli, imposibilitatea unui mare număr de cetăţeni de a-şi exercita dreptul de vot), precum şi a unor petiţii primite de la persoane fizice, prin care se solicita sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului”, transmite instituţia, într-un comunicat de presă remis, marţi, Mediafax.

În acest context, Avocatul Poporului va solicita informaţii de la Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul de Interne, respectiv ambasadele României din statele unde s-au semnalat probleme în procesul de vot. De asemenea, vor fi solicitate puncte de vedere de la autorităţile în cauză, în legătură cu măsurile necesare pentru a înlătura situaţiile similare în cazul viitoarelor alegeri, respectiv cu privire la oportunitatea introducerii votului prin corespondenţă şi a votului electronic, ca metode de creştere a eficienţei procedurii de exercitare a votului”, completează sursa citată.

Avocatul Poporului a precizat că scopul este de a descoperi dacă românii nu au putut vota în diaspora din cauza unor lacune legislative sau a aplicării defectuoase a legii.

În funcţie de informaţiile şi documentele puse la dispoziţie de autorităţile publice sesizate, Avocatul Poporului poate identifica, în ansamblu, împrejurările care au generat disfuncţionalităţile ce au condus la imposibilitatea exercitării dreptului la vot de către cetăţenii români aflaţi în străinătate. Scopul implicării Avocatului Poporului este acela de a determina dacă imposibilitatea exercitării dreptului de vot de către cetăţenii români din străinătate, s-a datorat unor lacune în legislaţie şi/sau unor aplicări defectuoase a legii de către autorităţile publice cu rol în asigurarea desfăşurării alegerilor şi de a propune remediile legale în vederea evitării, pe viitor, a repetării unor asemenea situaţii”, a completat sursa citată.

Nu în ultimul rând, instituţia spune că va examina cadrul legal şi va propune măsuri pentru garantarea dreptului de vot pentru toţi cetăţenii.

În cadrul demersurilor efectuate, Avocatul Poporului va examina cadrul legislativ intern, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dar şi legislaţia europeană în materie electorală. Dacă Avocatul Poporului va constata, cu prilejul verificărilor întreprinse, lacune în legislaţie sau cazuri grave de nerespectare a legilor ţării, va întocmi un Raport special, conţinând cele constatate, care va fi prezentat Parlamentului, Guvernului şi Preşedintelui României, raport prin care Avocatul Poporului va propune măsuri concrete pentru garantarea dreptului la vot a tuturor cetăţenilor români din străinătate”, a conchis sursa menţionată.

La mai multe secţii de votare din străinătate, precum cele din Roma, Londra, Dublin, Roma sau Offenbach s-au format cozi, mii de români aşteptând să-şi exercite dreptul la vot. Cozi s-au format şi în faţa secţiilor de votare din Bruxelles, Roma, Verona, Offenbach, Dublin, Londra, Antwerp, Amsterdam, Lille, Berlin şi Regensburg, românii declarându-se nemulţumiţi, pe reţelele de socializare, că aşteaptă ore bune la coadă din cauza organizării slabe a autorităţilor române. Mulţi dintre ei, printre care şi fostul ambasador Mihnea Motoc, au plecat acasă fără să voteze.

Teodor Meleşcanu şi-a cerut scuze, luni, faţă de românii din diaspora care nu au putut vota la alegerile europarlamentare şi referendum din cauze cozilor care s-au format la urne. „În pofida măsurilor luate de Ministerul Afacerilor Externe privind creşterea numărului secţiilor de votare din străinătate, care au ajuns la 441, procesul de votare în mai multe state, în special în Europa, nu s-a desfăşurat în condiţii bune sau satisfăcătoare. În consecinţă, am dispus o anchetă în ţările în care s-au semnalat situaţii regretabile, pentru a stabili cauzele şi măsurile necesare pentru a evita repetarea unor asemenea evenimente”, a transmis Teodor Meleşcanu, printr-un comunicat de presă remis, luni, Mediafax.

Ministrul a adăugat că a solicitat elaborarea în regim de urgenţă a unei analize la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, „pentru identificarea de soluţii concrete şi propuneri de modificări legislative care să contribuie la dezvoltarea unui sistem de votare adaptat nevoilor Diasporei”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER